Prin prezenta, vă informăm că, în calitate de consumator, aveți opțiunea de a contacta o entitate SAL locală pentru soluționarea unui litigiu pe care nu ați reușit să-l soluționați direct cu s.c. SELF CREDIT s.r.l.

Ce este SAL?
SAL este o procedură de soluționare extrajudiciară a litigiilor naționale și transfrontaliere privind obligațiile contractuale rezultate din contracte de vânzări sau de prestări servicii între un comerciant cu sediul în Uniunea Europeană și un consumator prin intervenția unei entități SAL care propune sau impune o soluție sau reunește părțile cu scopul de a facilita o soluție amiabilă.

Entitățile SAL sunt entități extrajudiciare. O entitate SAL este o parte neutră (de exemplu, un reconciliator, mediator, arbitru, ombudsman sau o cameră de recurs) de care se va folosi s.c. SELF CREDIT s.r.l. pentru a soluționa litigii, dacă consumatorul decide să folosească mecanismul SAL. Procesul SAL presupune costuri reduse, o procedură simplă și rapidă, fiind prin urmare benefic atât pentru consumatori, cât și pentru comercianți, care pot să evite costurile judiciare și procesele îndelungate.

Cum depun o reclamație prin intermediul procesului SAL?
Dacă doriți să depuneți o reclamație, contactați entitatea SAL națională de mai jos. Această entitate SAL va putea să vă ofere răspunsuri la orice nelămuriri legate de proces.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor
Bulevardul Aviatorilor nr. 72, sector 1, Bucureşti, 011865, România

http://www.anpc.gov.ro/

* Această entitate SAL este înscrisă în registrul național de entități SAL care respectă cerințele obligatorii de calitate stabilite prin Directiva SAL (Directiva 2013/11/EU privind soluționarea alternativă a litigiilor în materie de consum) http://ec.europa.eu/consumers/odr/

Credit Imobiliar

Solutii financiare personalizate

 SelfCredit ofera consultanta specializata pentru obtinerea celor mai potrivite solutii de creditare, punand la dispozitie o gama completa de produse financiare. De la credite de nevoi personale si credite de consum, pana la credite garantate, refinantari, Noua Casa, credite ipotecare, credite auto si carduri de credit, obiectivul nostru este sa identificam rapid si eficient solutia care raspunde cel mai bine nevoilor tale de finantare.

La SelfCredit, finantarea potrivita incepe cu o discutie clara si o strategie bine definita.

SelfCredit – Credit nevoi personale, credit ipotecar, Noua Casa, refinantare, credit auto – inseamna experienta, profesionalism si orientare catre client. Cu peste 10 ani de activitate in domeniul financiar-bancar, in special in zona creditarii persoanelor fizice, am sprijinit mii de clienti sa obtina finantarea potrivita. Pentru multi dintre ei, am devenit partenerul de incredere la care apeleaza ori de cate ori au nevoie de un produs bancar sau de consultanta financiara.

Afla mai multe DESPRE NOI

Ai nevoie de un card de credit? Vrei sa obtii un credit pentru un proiect important? Doresti sa refinantezi un credit existent pentru a reduce rata lunara sau costurile totale? Echipa SelfCredit iti analizeaza situatia financiara si iti propune cele mai avantajoase optiuni, adaptate stilului tau de viata si planurilor tale de viitor.

Colaboram cu unele dintre cele mai importante banci din piata, ceea ce ne permite sa comparam ofertele disponibile si sa negociem cele mai bune conditii pentru tine. Impreuna vom analiza toate variantele si vom alege solutia care ti se potriveste perfect, astfel incat procesul de obtinere a creditului sa fie simplu, transparent si fara stres.

Viziteaza si pagina noastra de Facebook pentru a lua contact cu experienta SelfCredit.

Soluții financiare personalizate – RAPID ȘI UȘOR